Radiografia digitală între plusuri și minusuri

Dacă citim titlul, prima întrebare care ne vine în minte este: Care ar fi dezavantajele radiografiei digitale? Răspunsul este unul simplu: în dorința de a avea imagini mai clare se pot aplica filtre de prelucrare care pot ascunde anumite patologii. Până nu demult se foloseau în proporție foarte mare radiografiile retroalveolare știind că radiografia panoramică este una de ansamblu, nu de detaliu. Odată cu digitalizarea în radiologia stomatologică, obținându-se imagini mai bune, piața a pus presiune pe producătorii de softuri să le facă cât mai clare. Astfel, au apărut softurile de prelucrare specializate.

Dacă pacientul n-a ținut limba pe palat în timpul expunerii panoramice apare o zonă înnegrită care îngreunează vizualizarea apexurilor. Prelucrând acea zonă cu ajutorul așa-numitelor Area Filter pierdem informații și despre implantarea sau calitatea osului trabecular din jurul lor.

Dacă aplicăm tipurile de filtre care funcționează după principiul Median, această funcție elimină zgomotul din fotografie, făcând ca fiecare pixel din imagine să ia valoarea medie a pixelilor de care este înconjurat, imaginea devenind astfel mai ușor vizibilă, dar semănând cu un tablou pictat cu o pensulă mai groasă, ligamentele parodontale fiind exagerat de depărtate de rădăcina dintelui.

Manipularea, în cazul dozelor la radiografiile digitale, este un alt dezavantaj al acestora. Se vehiculează regimuri de lucru și doze de până la 95% mai mici. Vă rog să încercați să faceți o poză noaptea, cu telefonul, într-o cameră întunecată, fără blitz. Ce obținem?

Dar, să privim și partea bună a radiografiilor digitale știute de toată lumea: doze mai mici decât la cele analogice, posibilitatea de stocare și de transfer rapid, vizualizarea mai bună datorită posibilității de a fi mărite, anumite filtre aplicate cu discernământ pe toată imaginea care nu influențează diagnosticul, posibilitatea obținerii negativului imaginii pe care de multe ori se poate vedea un lucru pe care nu-l observăm pe radiografia normală, iar enumerarea avantajelor poate continua.